Informatii pentru pacienti

Să înţelegem Sigmoidoscopia Flexibilă

Ce este sigmoidoscopia flexibilă?

Sigmoidoscopia flexibilă permite medicului să examineze mucoasa rectului şi o porţiune din colon prin inserarea unui tub flexibil gros cât un deget prin anus şi să avanseze încet în rect şi colon.

Ce pregătire este necesară?

Medicul vă va spune ce metodă de curaţare să folosiţi. În general, pregătirea constă în două clisme înaintea procedurii, dar poate include laxative sau modificări alimentare în plus. Totuşi, în anumite situaţii, medicul vă poate sfătui să nu faceţi pregătiri speciale. Pentru că rectul şi partea de jos a colonului trebuie să fie complet curate pentru o procedură corectă, este important să urmaţi sfaturile medicului.

Pot să îmi continui medicaţia obişnuită?

Majoritatea medicaţiei se poate continua normal. Informaţi-vă medicul asupra acesteia. mai ales despre aspirină sau anticoagulante (trombostop, heparină) sau clopidogrel, precum şi ce alergii la medicamente aveţi.

La ce să mă aştept în timpul sigmoidoscopiei?

Sigmoidoscopia flexibilă este de obicei bine tolerată. Puteţi avea o senzaţie de presiune, balonare sau crampe în timpul procedurii. Veţi fi aşezaţi intr-o parte sau pe spate când medicul introduce sigmoidoscopul prin rect în colon. Când medicul scoate instrumentul, acesta va examina cu atenţie mucoasa colonului.

Ce se întamplă dacă se găseşte ceva anormal la sigmoidoscopia flexibilă?

Dacă medicul consideră că o anumită zonă necesită teste suplimentare, acesta poate obţine o biopsie (mici fragmente din mucoasă) pentru a fi analizată. Biopsiile sunt utile pentru a diagnostica o varietate mare de patologii, iar medicul va lua frecvent biopsii chiar dacă nu suspectează cancer. Obţinerea unei biopsii nu produce durere sau disconfort.

Dacă medicul descoperă polipi, poate lua o biopsie şi din ei. Polipii, care sunt creşteri anormale din mucoasă, variază ca mărime sau tip. Polipii „hiperplazici” nu necesită mereu rezecţie, dar cei „adenomatoşi” au un risc mic de a deveni cancerigeni. Medicul vă va cere o colonoscopie (o examinare completă a colonului) pentru a rezeca polipii largi sau alte adenoame mici.

Ce se întâmplă după o sigmoidoscopie flexibilă?

Medicul vă va explica rezultatele procedurii. Este posibil să aveţi crampe sau balonare din cauza aerului introdus în timpul procedurii. Acestea vor trece repede prin eliminarea gazelor. Ar trebui să puteţi mânca şi să reluaţi activitatea obişnuită după procedură, în cazul în care nu aţi fost sedat.

Care sunt complicaţiile posibile după sigmoidoscopia flexibilă?

Sigmoidoscopia flexibilă şi biopsia sunt în general proceduri sigure dacă sunt făcute de doctori cu experienţă. Complicaţiile sunt rare, dar este important să recunoaştem semnele precoce ale posibilelor complicaţii. Contactaţi-vă medicul în caz de dureri abdominale severe, febră şi frisoane sau rectoragii. Pot exista sângerări la câteva zile după procedură.

Developed by acron.ro
© sred.ro